RSS

Amănunte

 

ana-blandiana-4-jpg1300698975

Enter a caption

„Toamnă” desen de Ghita Bizău

 

*
Undeva’n depărtare plânge-o trompetă,
norii ascund stelele vechi,
clepsidra tic tac-u-şi repetă
sorbind din neant clipe perechi.

**
Nu sunt nimic deşi visez că sunt!
Nu am nimic! Pierdut în lumea mare
uitând prea des de clipa trecătoare,
Nu sunt decât un amănunt …

Trăiesc intens sperând că-i bine
şi-n lacrimi mă trişez râzând.
În viaţa mea prea plină de tumult
eu nu mai sunt decât… un amănunt.

Mult prea grăbită să trăieşti
uiţi foarte des de cel de la picioare.
În viaţa ta prea plină de tumult
eu… nu mai sunt decât un amănunt!

***
Vara mă trece, toamna-mi’nserează,
frunza căzută pe-asfalt iar… mă doare.
Deşi este noapte ştiu că eşti trează
şi ningi din ochi-ţi cicoare.

Eugen Emeric Chvala
20.08.2016/Galaţi

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 20 august 2016 in Uncategorized

 

Liliana

liliana mea

Cu dragoste celei care mi-a dăruit mereu fără mi ceară niciodată răsplată !

 

*

Gândit-am să scriu o poveste
cu tine, cu mine, cu noi
aşa cum sub soare nu este,
o carte închinată lui DOI.

O carte cu poze şi gânduri,
trăiri ce aievea au fost,
să pot să aşez printre rânduri
iubirea-ţi etern avanpost.

**

Mă lasă să cad dintre stele,
să-ţi mătur tristeţea din ochi.
Lung păru-ţi să-mi fie şosele
pe care să-mi plimb amintirile vechi.

Prin vremuri apuse demult
dureri, rătăciri număram.
Fusesem un punct din tumult,
o clipă de gri amalgam.

Mă lasă s-adorm lângă chipu-ţi,
icoană de strajă la piept.
Ambrozia mea fi tu însuţi!
Eşti tot ce am, ce pot să accept.

***

M-ai adunat dintre norii
ce trupu-mi împărţeau infinit.
Alături renaştem în zorii
unui destin împlinit.

Şi ca şi cum îndeajuns n-ar fi fost,
că azi sunt ce sunt şi-n DOI am un rost,
tot eu primit-am cadou
doi îngeri, flori de ecou.

 

9 iulie 2016 / Galati
Eugen Emeric Chvala

 
4 comentarii

Posted by pe 9 iulie 2016 in Uncategorized

 

de parcă…

uh

sunt supărat pe multe din jur.
dau iute din buze, detest dar… nu’njur.
meschinul e-n stânga şi-n dreapta mereu
abia aşteptând să-ţi dea un croşeu.

*
renasc levitand între vreau şi aş vrea,
cărări neumblate m-aşteaptă-n îndrea,
vânturi încearcă să-mi pună beţe în roţi
de parcă am fi cu toţi idioţi.

**
mă-nalţ şi mă uit pe fereastră întâi
deşi n-am la ce, eu tot mă bâzgăi
şi-i văd cum preumblă că nişte roboţi
de parcă ar fi cu toţi idioţi.

***
scobor nechemat printre ei, cei drogaţi
de multă minciună în ce-au fost hărcaţi,
o lume prea sumbră de jalnici scleroţi
de parcă suntem eterni idioţi.

 

Eugen Emeric Chvala

20.06.2016/Galati

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 20 iunie 2016 in Uncategorized

 

rânduri

 

dessin-femme


vreau -ntorc la noi,
ţi-am scris atâtea rânduri…
mi-e dor enorm de doi,
dărâmanalte ziduri.

îţi văd şi-acum paltonul
cu fire de smarald
deşi când deschid ochii…
doar gol şiadâncul iad

cândva îmi strângeai mâna
la pieptu-ţi tremurând…
a cui a fost grea vina
de trezesc plângând?

oftez prea des şi doare
şi ploaia de la geam…
şi-n ochi far‘ de culoare
nu mai găsesc balsam.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 18 iunie 2016 in Uncategorized

 

~ obidă ~

k

simt vinovat prea mult am tăcut,
din piatră nu sunt (nici măcar nu-s din lut),
brazii mi-i tai şi stejari-mi dobor,
rane îmi fac deşi tare dor.

simt vinovat fiindcă graiu-mi stâlcesc
şi apa mi-o vând şi-n streini cerşesc,
ce-a fost ieri al meu azi e doar un durut
… of, ce am fost şi ce am avut…

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Nu-i soarta de vină în jur e viran,
dat-am pe şperţ şi-am ajuns un golan
huiduit de mai toţi ce sărit-au hunii
pe aurul meu,rămânându-mităciunii.

Nu-i soarta de vină c-am uitat unde-s bunii,
în loc de cruce crescut-au ciulinii,
fruntea plecat-am la fals dumnezeu
uitându-l demult şi nedrept pe al meu.

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Eu sunt vinovat de pustiul din poartă,
de copii-mi ce au moştenire deşartă,
de lacrima unui fiu ce n-are trecut
şi în viitor va avea … ce-a avut…

Nu-i soarta de vină de -neac-un oftat !
Avut-am prea mult şi prea mult eu am dat !
Avut-am onoare şi-am ajuns de pripas !
Fusesem ce-am fost şi-am ajuns ce-am rămas!

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Ce patimă poate s-arunce în noi
cu-atâta desfrâu de negru noroi ?
Ce haină îmbrăcat-am în zorii de-apoi
când trista ispită muşcat-a din noi ?

Ce iureş născut-a crima de-o zi
când nu mai ştiam ce am fost nici ce-om fi,
când glonțu-a ucis ce încă speram,
călăii jerfind şi zâmbet şi neam ?

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Greşeli nepermise tot facem prin veac,
cădem tot mereu şi în puţ şi în lac.
Nevolnici rămânem, mereu mămăligi
prea moi facem mai mult de un … plici!

Prea stăm aşteptând ca para cadă
în guri mult prea multe căscate degeaba,
cu mâinile-n sân oftând ne doare
în ştiu eu ce cot ( şi ăla prea mare ).

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Nu caut o scuză la tot ce a fost
nici nu ştiu fie, să aibe vre-un rost.
Rămâne doar totuşi întrebarea divină
de mâine… ce viața-o vină ?

Cum pot repar tot ce ieri am făcut ?
Cum pot înalț biet suflet cazut ?
Cum pot -I cobor privirea spre noi ?
Cum poate spele atâtea nevoi ?

Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o mor
asta e palma mea !

Neferic şi tern gândul duce
spre drumul cel drept ori spre-o nouă răscruce
spre calea ce-o caut, spre mâinele mut
fără mi pese de sufletu-mi slut.

Eugen Emeric Chvala
20.05.2016
Galaţi

 
 

încă plângeai …

-b-Meteo---b--Inceput-de-primavara-geros

E frig deşi primăvara a început de mult.
Liniştea îmbrăcată de glasul lui Ionuţ îmi sfredeleşte sufletul răvăşit şi obosit.
Ştiu şi accept toate realităţile vieţii însă nu mă pot sustrage durerii care macină precum pietrele morii.
Oameni s-au perindat şi se vor mai perinda pe aici.. o vreme … dar nimeni nu v-a putea schimba absolut nimic.
Oare câţi dintre cei ce-au fost, sunt şi vor mai fi conştientizează micimea şi efemeritatea noastră ?
Câţi pot accepta real că nimic din ce este nu are atâta importantă decât modesta clipă ?
Oh, ce frig este !

a

azi doare iubirea ,
mă doare adânc
că-n veşnice drumuri
te ştiu petrecând.

degeaba strigat-au
la tine,de ieri
alb zâmbetul tău
e-un modest nicăieri.

aşez pe obrazu-ţi
de lacrimi udat
o ultima rugă,
un ultim oftat.

încă plângeai când …
adio ţi-am spus .
regrete mai sunt
rezolvări însă … nu-s .

odihnă îţi vreau
şi iertare de tot.
mai mult de o ruga
nu este, nu pot.

îţi mângâi şi-acum
petale pe mâini,
în urmă-au rămas
şi oameni şi câini.

rămâi însă vie
în sufletul meu
şi-aici şi acolo
la El, Dumnezeu !

17.03.2016
Braila

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 20 martie 2016 in Uncategorized

 

Fără tine …

1

 

nu vreau te ştiu
departe-n cărări
săpate în stâncă
de lacrimi şiuitări.

nu pot te las
pierdută pe veci
pe streşini de timp,
sub lespezi prea reci.

nu ştiu existe
o alta tine,
nu cred primesc
un alt suflet pâine.

şi chiar de ar fi
‘n pustiu mi petrec
perpetuami clipă
încins de-un edec,

nu-i chip adorm.
nu-i chip respir.
fiiva-mi ursita
strein cimitir.

***

întreg sunt cu tine.
cu tine sunt EU.
cu tine renasc
în fier de ilău.

prin tine soarbe
albastrul finit.
prin tine pot fi
un etern infinit. 

***

o … palidă clipă
ce zbori nevăzut
cu paseri, cu tot
cu tot ce-am avut.

haină ce eşti
cu sufletul mieu,
trufaşă şi slută
tu muică d’emfeu.

da, tu belicoasă
zâmbire de lut
ce-oferi amăgire
de ciob mult prea slut.

tu, veşnică ghiară
ce-mi zgârii pe cer,
năpastămbrăcată
în strai de aber.

lasă simt
cocori fâlfăind
şi cetini miros
din codrul fecund.

lasă prind
dimineţile reci
şi ceaţa, şi ploaia
ce udă poteci.

-i simt cald parfumul
cosiţelor moi,
fur eu din ambra
sânilor goi !

şi-apoi ….

tu dute !
şi uită-m’aici

cu chipu-mi zâmbind
trăind fără frici !

23.02.2015
E.E.C.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 24 februarie 2016 in Uncategorized