RSS

Arhivele lunare: Ianuarie 2013

Ce este lectura: „act de ghicire”, „descifrare”, confruntare, dublă spovedanie ?

O intrebare utila pentru toti !

Pentru a se ajunge la lectura propriuzisa este imperios necesar ca lectorul sa isi acorde un oarece ragaz de pregatire.A intra la citit, asa brusc , e ca si cum ai intra pe ogor sa ari fara plug.
Cuvantul scris, este precum o barca pe apa.. pentru a putea sa te plimbi iti trebuie vasle si sa stii cum sa stai in barca, cum sa vaslesti si atunci ea te va purta oriunde vrei pe acel luciu de apa.
Autorul unui text liric poate asterne cuvinte voit.. atunci si asa se nasc poeziile „la cerere” , exemple putem gasi multe atat ca poezii clasice sau moderne. Ele pot avea valoare ridicata prin bogatia modului de exprimare, al cuvintelor atent alese si prin respectarea „canoanelor”.
Cel mai valoros text este insa cel care ajunge la suflet.
Un text ajuns la suflet contine el insusi o farama mai mica sau mai mare de suflet, asezat acolo, printre cuvinte de autor.
Crearea unei poezii, de pilda, poate fi rodul unor trairi proprii intense sau reactii la trairile celor din jur.Un creator se poate transpune in pielea unuia din cei din jur si sa traiasca ezoteric in locul sau. Atunci poate aparea o poezie scrisa de un barbat ce pare ( prin exprimarea folosita)a fi scrisa de o femeie. Creatia nu are limite pentru ca este un „dat” sau „har”.
Se spune ca ” tot romanul este poet” , si asta nu intamplator.. insa nu orice scriere poate fi si poezie. Sau chiar daca este nu poate fi asezata oriunde intr-o scara de valori.
Incearca sa iti faci un dictionar , asa ca in scoala primara, in care sa iti notezi cuvintele si toate sinonimele cunoscute de tine, fara sa apelezi la „surse de inspiratie externe”.Astfel iti vei da seama de bagajul pe care il detii si care te poate ajuta nu doar sa scrii, sa creezi ci sa sa intelegi ce e scris de altii. Capacitatea de a simti realitatea creatiei este direct proportionala cu acest „bagaj”.
Istoria cum ca poetii ar fi „nitel defecti” este doar pentru cei mici …
Sa ne imaginam ca avem de facut o recenzie la un volum de poezie. Se poate intampla sa citim de doua, trei sau mai multe ori acel volum pentru ca sa il putem patrunde, sa il putem intelege, palpa.. . Sau se poate sa ne simtim lacrimi pe obraz sau sa simtim fiori, zambet … de la prima parcurgere a textului.
Sa ne asezam pentru o clipa pe scaunul sau fotoliul unui poet. Sa incercam sa simtim acea lumina ce il transforma in cuvant…
Poetul este un om ca oricare dintre noi. Nu v-om simti mare lucru asezandu-ne pe scaunul lui si asta pentru ca „LUMINA” este ceva ce vine din interiorul lui si nu din scaunul sau.
Atunci cand ii citesti creatia trebuie sa incerci sa faci cam cum face si ce face el cand creaza, sa ii stii viata cat de cat, dorintele, reusitele, esecurile, iubirile, dezamagirile……
Poezia este un „ceva” care se cere scris, tot ce face poetul e sa lase mana sa fie mijlocul de exprimare al sufletului. In timpul creatiei, poetul poate trece de la o stare sufleteasca la alta foarte repede si foarte usor. Asa se face ca el poate plange si rade chiar imediat .. ca la comanda… EL SIMTE CUVANTUL TRECAND PRIN EL ! El poate zbura atat de sus pe cat de umil poate fi..
Poetul este aidoma unui actor numai ca el isi scrie si textul si regia.
Cum sa poata intelege un actor un spectator care mananca seminte si ii cere iubitei un sarut sau isi aminteste atunci de o datorie neplatita..
Rupe-te in acea clipe, cand citesti, de tot si toate si lasa-te purtat de vraja cuvantului si daca nu vei zbura… macar vei simti fiorul aripilor ce te ating …
Daca cititorul nu simte cat de cat ce a simtit cel ce a scris .. este sigur pe o pista gresita.. sigur el va intelege cu totul altceva din acele cuvinte sau nu va intelege nimic.
Intrebat fiind recent „care este cititorul ideal” raspunsul nu poate fi decat unul : CEL CARE CITESTE .
Arta scrierii este la fel ca si cititul. Si cititul este tot o arta.
Lecturarea unui text poate da nastere unor trairi noi pentru cititor. Poate fi o lectie de viata, o minunata si utila experienta.

Eugen Emeric Chvala

15.01.2013
La buna citire ! 🙂OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 

„In spatele oglinzii”…, o carte editată sub egida editurii „Mușatinia”, Roman, îşi deschide astăzi aripile, cu zbor uşor către inimile noastre.
De ce … ”în spatele oglinzii” şi de ce îndeamnă această carte la meditaţie? Poate pentru că şi coperta, realizată de Virgil Avram, reflectă în lumina oglinzii chipul contemplativ al autorului…
Cuvântul de întâmpinare al poetei – eseistă şi editoare -, dna. Mariana Gurza, ni-l „înfăţişează pe autor aşa cum este, ascuns în spatele oglinzilor”.
Poate că tocmai de aici pornind, curiozitatea şi setea de frumos te determină să intri sfios în lumea cuvintelor, în lumea gândurilor exprimate atât de plăcut şi sincer de Eugen Emeric Chvala.
Vei fi, cu siguranţă, mulţumit. Pentru că, pe măsură ce întorci paginile absorbindu-le cuvintele, găseşti dorinţe izvorâte dintr-un suflet sensibil, care impresionează prin naturaleţea şi gingăşia lor: „aş vrea să te pot privi când dormi şi / lacrima-mi să cadă pe obrazul tău/ O pală de vânt as vrea să fiu,/ în păru-ţi să mă joc mereu… (Aş vrea)
…sau o definiţie o iubirii – „Iubirea-i totul si nimic/ e noapte,/ e târziu… şi dormi/ştiu!” (Poveste).
Tristeţea este şi ea prezentă, atunci când, ,,ascuns în noapte”, în mantia sa, autorul simte cum „greierii şi-au pierdut graiul/ şi florile şi-au decolorat alaiul”… ”rămânând doar el… acel pic numit tristeţe”.
Găseşti revărsare de dor, de tandreţe, de iubire, de neputinţă, dar şi de iertare: ”umbre s-adună în ograda tăcută/ Cerul e orb iar căruţa e mută/ Tristă e prispa pustie şi ea/ Mă iartă, te rog… mama mea!”, astfel că, toate la un loc, te fascinează.
Simţi că ai pătruns, cu voia autorului, în casa gândurilor sale, a trăirilor sale, a dorinţelor şi amintirilor sale.
Mulţumim, Eugen Emeric Chvala, pentru naturaleţea, sinceritatea şi ospitalitatea ta sufletească, primite de la Bunul Dumnezeu!

Vera Craciun167786_128995143829206_2902958_n

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 
Imagine

Recenzie la o carte încă necitită

72243_4598341791211_1285924801_n

,,Cărţile sunt oameni cu sufletele lor uneori răvăşite, alteori anonime,,. Intri într-o librărie nu pentru că vrei să cumperi o carte, ci doar aşa pur şi simplu. Ochiul îşi prelungeşte privirea şi iei în palmele tale o carte.
Coperta îl descoperă pe autorul ei, pe cel care a avut puterea să zămislească vise, uneori trăite, alteori doar închipuite. Deschizi şi încerci să pătrunzi prin cuvinte şi simţiri în inima celui ce a înnegrit foile cu sentimente, trăiri… Fiecare carte îşi are parfumul ei, cuvintele şi necuvintele ne crează senzaţii, încercăm să simţim şi să vedem cu sufletul pe cel care se află acolo.
Poezia reușește să oglindească lumea de dinafară în interior și invers. Cuvintele au sonoritatea lor, dacă le încarci cu partea sentimentală a trăirilor atunci reușești să împărtășești din prisosul bogăției tale sufletești tuturor celor ce îți pot asculta muzica fără a cunoaște notele.
Fiecare poet pune amprenta personalității sale în crearea de imagini, ca apoi să ne dea libertatea de interpretare. Nu știu care este culoarea preferată, vreau să cred că e albastru, doar pentru faptul că tinde mereu spre înălțime și pentru faptul că încercă să se reinventezi mereu.
Din puținele versuri citite, multe din ele doar ascultate m-au făcut să cred că este poetul clipei, iar discursul poetic este ca un dialog cu cititorul, fără nici un sentiment de justificare.
Pentru că îi cunosc chipul, încerc să pătrund în adâncimea frumuseții gândurilor acestui suflet nobil, cu o inimă generoasă și curată, de foarte multe ori veselă, alteori respirând o stare de întristare melancolică a sufletului.
Înălţimea şi bogăţia sufletească dă poeziei dărnicia generozităţii sufleteşti, o face să trăiască. Din armonia minunată a puterilor sufleteşti, izvorăşte şi farmecul acela pururea proaspăt al cuvântului, o vervă strălucitoare, torenţială chiar, care-ţi dă întotdeauna impresia de ceva spontan.
Ascultându-l ai credinţa că ar putea să facă orice, să învingă orice greutate, să atingă orice înălţime cu darul cuvântului. Vocea sa inconfundabilă îți dă liniște și pace!
Gândurile unui om care de foarte multe ori te-a ascultat doar cu sufletul!

Maria Prochipiuc

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 

Doamne ajuta !

Ma-nclin in fata ta
Bunule Dumnezeu !
Ma-nclin in fata ta
Suflet !
Ma-nclin in fata ta
Condei !
Ma-nclin in fata ta
Cuvant !

Acum e vremea retrairilor, vremea asezarii spre contemplare si reverie, vremea darii de seama  a tot ce a fost si a ce va fi, vremea de reculegere si de multumire, vremea dezbracarii de efuziune si a imbracarii in mantia realului, acum e vremea cand cuvintul incepe sa se contureze pentru a se aseza cuminte si citet in memoria acestui timp .
 Am daruit primele mele volume pe care am scrijelat cu emotii si lacrimi primele mele autografe in calitate de poet „cu patalama”, cum imi spunea sotia mea Liliana.
 O calitate pe care nu mi-am acordat-o eu niciodata ci pe care am primit-o in dar .
Un dar de suflet in primul rand. Un dar pe care, asa cum am spus-o in nenumarate ori, nici macar nu l-am visat vreodata.
 Gestul de a mi se aduna versurile si gandurile semanate in lume in ani.. si de a le aseza in straie de sarbatoare, este …complesitor si inaltator in acelasi timp.
 Am parcurs zile de zbucium si extaz. Doar cine a trecut prin ce am trecut eu poate sti ce framantari a simtit sufletul meu si ce gust au avut lacrimile ce nu s-au sfiit sa imi ude obrajii in aceste zile.
 Am fost atat de stangaci in toate … am zburat si plutit pe cei mai inalti nori ai fericirii.. am simtit zborul !
 Totul s-a derulat de parca asistam la un film.. acesta coproductie inobilata de corifeii editurii Musatinia din Roman  – D-na psiholog Director al editurii Emilia Tutuianu Dospinescu si D-nul Ing. Dorian Dospinescu a dat viata unui vis si a creat premizele renasterii de sine si a plamadirii altor vise.
 Nu vreau sa par un ciudat prin ceea ce scriu acum.Ceea ce scriu acum a fost inceput din clipa in care am aflat de „complot”.. de atunci am tot scris , am sters, am scris din nou si … tot asa pana acum .Si asta pentru ca fiecare clipa ce trece naste noi sentimente ce se cer incastrate in cuvant.
 Sper sa fiu demn, apt si in putere sa duc la bun sfarsit acest drum ce mi-a fost incredintat si pe care mi-l asum.
 Ma infrupt din rodul trudei si daruirii celor pe care i-am asezat in randul sufletelor pe care ii amintesc in ruga mea catre El ! Parcurg fila cu fila savurand fiecare cuvant, virgula, semn, … .
 Imi ung sufletul cu nectarul feliutelor de suflet pe care le stiu aici asezate de d-na si d-nul Dospinescu, de bunul prieten Sandu Catinean, de pictorul Iosif Haidu, de buna prietena Mariana Gurza si nu in ultimul rand de fetele mele dragi Alexandra si Loredana si de mult iubita mea sotie Liliana.
 Si pentru ca nu ii uit niciodata, si pentru ca ei sunt in camaruta sufletului meu, nu pierd aceasta ocazie sa ii amintesc pe toti cei care incepand cu multi ani in urma mi-au asezat pasii pe cararea pe care azi pasesc cu voia Bunului Dumnezeu. Incepand cu parintii mei care, desi oameni simplii si fara ” ‘nalte scoli „, mi-au daruit o simpla dar temeinica educatie „cei sapte ani de-acasa”,invatatoarea mea Elena Cheles care imi spunea cand era suparata pe mine”branza buna-n burduf de caine” dar care ma strangea imediat la pieptul ei aratandu-mi intelegerea ei si dragostea de adevarat dascal de suflete,de profesorul meu de „limba si literatura romana” din liceu Ilie Vararu – cel care m-a incurajat prima data sa scriu si caruia ii datorez prima poezie ce a ajuns publica „Omul” – aveam doar 16 ani, prietenilor mei vechi si buni care … ( stiu ei.. ) Marinella si Vasile Tudose,omului de inalta tinuta morala – poetei Cezarina Victoria Adamescu, bunului prieten parintele Pr. Radu Botis, colegilor din echipa Radio Sufletel, ascultatorilor, prietenilor ( Cory Roth,Mariana Cinas,Ciprian Danila …. ) si lista ar putea continua.
 M-a binecuvantat Bunul Dumnezeu cu multi si buni prieteni ! Sunt, din acest punct de vedere, un om foarte bogat !
 Nu as fi putut niciodata fi ceea ce sunt fara dragostea si ajutorul Bunului Dumnezeu, a mamei mele, a sotiei mele si a tuturor celor enumerati mai sus si multi altii care chiar daca nu incap aici, incap in lacrima recunostintei si respectului meu !
 Si emotiile ma incearca iar, ma cotropesc si ma inunda si ma determina sa ma intreb iar… merit eu ?
 Intind bratele larg si va cuprind pe toti !!!
 Doamne ajuta !Imagine

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 

Ciudat…

   Cand eram copil visam ca zbor… cerul era mereu albastru insa cum treceau anii zborul devenea din ce in ce mai scurt.. ca mai apoi, la un moment dat, am inceput sa visez ca ma prabusesc de la mare inaltime si … cum treceau anii ajungeam tot mai jos… tot mai jos …
    De mult nu am mai visat, nici ca zbor dar nici ca ma prabusesc.
    Inainte visele-mi aveau corespondenta in ce se intampla apoi in cursul zilei ce urma … aproape ca puteam sa prevad ce va fi tinand cont de ce imi „spuneau” visele.
   A venit si timpul … cand visele mele erau tot mai rare si fara semnificatii.. seci…apoi am incetat sa mai visez…

 

   Image
 
Ciudat… acum visez iar… cat de mult mi-as dori sa mai pot zbura.. macar si in vis ..
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 

Zâmbesc și tac…

    eugen-coperta

Intepeneste Doamne clipa
si leag-o de priponul acestui vis frumos
nascut pentru-a ma renaste !
Opreste Doamne clipa
si n-o lasa sa plece !
Inmulteste-o macar cu zece !
Opreste clipa Doamne
si nu ma trezi din zbor
si lasa-ma asa…. pan-am sa mor !
Opreste timpul Doamne-n loc !
De vrei pot face chiar si troc …
si ce sa-ti dau, de vrei ?
Vrei ochii mei ?
Iti dau, Tu Doamne
taina mea !
Dar.. ce spun eu… ?
O ai deja !
De eu iti apartin
si taina-mi e a Ta
si clipa mea
si viata
da…
Iubeste-mi Doamne clipa
cu toata bucuria mea !
Si .. lasa-ma sa mor
acolo-n Poala Ta !
Dar nu acum ..
ci.. alta data
Acum eu sunt prea ocupat …
Culeg de ici,
de peste tot
si zambet
si cuvant
si .. tot.
Culeg noianul de iubiri
cazut , se pare, printr-o nisa
din al Tau sac.
Zambesc si tac…

Opreste Doamne clipa
si-aseaz-o la inima Ta !

Eugen Emeric Chvala
11.01.2013

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Ianuarie 2013 în Uncategorized

 

miez de noapte

Image

e miez de noapte

lacrimile nu-mi dau pace
imi biciuiesc obrajii
obositi de vremuri

de fiecare data cand ma trezesc
imi impun sa zambesc,
chiar asa fara motiv
de fapt
caut motiv in orice
si poate nu o sa ma credeti dar..
chiar reusesc sa gasesc
si nu doar cateva ci..
o multime de motive

ca e lumina sau ca ploua,
ca e ceata sau ca bate vantul
ca au inflorit din nou ghioceii din gradina
si muscatele de la fereastra
ca e zi sau ca e noapte

nu stiu daca am facut bine
zambetul
este foarte periculos,
creaza dependenta si …
acum cand plang
trebuie sa plang
zambind

M-am aplecat spre foile albe ce imi asteapta cuminti creionul proaspat ascutit.In ultima vreme nu prea am mai scris .. tacera asternuta peste cuvinte e mai grea decat praful care … suflii putin si… s-a dus
Azi insa.. am plans, am plans mult …
Ma obisnuisem deja cu vesnicul cotidian…perpetuul cotidian, insensibilul cotidian…
Ma obisnuisem intr-atat incat uitasem sa si visez…
Zilele pustii au trecut asa… una dupa una…
Ma simt batran de parca am trait 10 ani intr-unul singur.
E miez de noapte , un pian isi linge ranile vechi pocnind usor din clape si vantul suiera….suiera…
Se anuntase viscol darnu ninge, doar vantul care suiera mai trezeste cate o cioara din cand in cand si croncane … si croncane
Putina zapada ce a ramas pe pamant nu mai poate inveli frunzisul ce pare ca e scos dintr-o pictura de Grigorescu.
M-am aplecat cu gandul sa scriu ceva
Ce-oi fi vrut sa scriu… nu stiu… gandurile mi-au zburat aiurea departe…
Mi-am amintit de atatea locuri si oameni. Oh… ce trec anii
Azi este ziua Feliciei . Am uitat din nou sa o felicit. Mereu uit, nu pot retine zilele de nastere… am incercat odata dar am renuntat, demult… cunosc atatia oameni care-mi sunt dragi si pe care as vrea sa ii felicit dar.. sunt prea multe zile de retinut si nu pot oricat m-as stradui.
Si imi pare rau.. imi pare atat de rau cand uit sa aduc un zambet cuiva incat .. i l-as darui pe-al meu . Stiu ca vei spune „nu se poate”, stiu ca nu se poate dar.. as vrea…
M-am aplecat spre foile albe sa scriu ceva despre aceasta zi care in mod normal nu ar fi avut pentru mine, personal nici o mare insemnatate. Maine e ziua mea. Azi…nu.
A fost insa sa fie ca norii sa ma doreasca. A fost sa fie ca norii sa-si doreasca ca eu sa dantui pe ei fericit.
Si … asa a si fost . Daca ma gandesc bine inca mai sunt cu un picior acolo.. sus…
Am urcat si coborat.. pentru ca sa urc din nou…
M-am aplecat sa scriu despre oameni si ganduri. Sa scriu despre foile albe prafuite de vreme si despre … mine. Despre visele mele, despre sperantele mele ce acum isi cer dreptul la zbor.
Am plans azi cum nu am mai plans de la nasterea Loredanei.
„Si baietii plang cate-odata” , da.. e real. De ce n-ar plange daca au motive ?
Azi un prieten, Iulian mi-a scris asa „ce mandru o sa fiu cand la scoala o sa se studieze poeziile tale si eu o sa le spun ca te cunosc si csuntem nascuti pe aceeasi data :))”
si lacrimile mi-au udat obrajii azi pentru a nu stiu cata oara… Nu o sa imi studiezi copile niciodata poeziile la scoala dar numai faptul ca ai gandit asa merita lacrima recunostintei mele.

caut mereu poarta spre suflet
mi-ar place sa il privesc in ochi si sa-i ascult tamplele
sa-i pipai mainile
si sa-l sarut pe obraz
Mare Minune si sufletul …
Cum a gandit El, Dumnezeu pe toate
noi sa ii semanam si sa ii purtam samanta nemuririi …

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Ianuarie 2013 în Uncategorized